[Cum a fost] la Alexandrina Hristov in Gambrinus Pub


„Un, deux, trois…vive la reine…vive le roi” canta fara oprire PUBLICUL

„Multumim ca ai venit si la Cluj!!!!!!!!!!” urla dintr-o parte cineva

Fotografi peste fotografii si invers

………………………………….

Cineva-mi spunea ca Alexandrina e recunoscuta si pentru punctualitatea ei, promtitudinea de a nu-si lasa publicul sa astepte…ei bine, in „cazul Gambrinus” mitul s-a rasturnat putintel, astfel incat proba de sunet (riguroasa rau) a inceput in jurul orei 23:00; evident ca intr-un final, problemele tehnice fiind rezolvate, acordurile de pian incep sa curga lin, alert, tot mai convingatoare, amestecate si potentate de gravitatea sonurilor vocale „alexandriene” ce te arunca, parca, intr-o lume populata de „mes enfants” (cum le zice ea copilutilor din tablourile pictate chiar de ea) si „incinsa” de bine…

Lumea din lumea Alexandrinei s-a dovedit a fi (chiar) multa iar concertul s-a desfasurat asemenea unui ritual regal: „la reine” pe scena, cu zambetul-vocea-degetele pe clape ce imbie la visare si „profanul” care se impinge intens inspre podium, ii cauta atentia, versurile, privirea, cuvintele, pana cand aerul dispare si el, pana cand fumul taie respiratia si pana cand cazi in …

Frenetic. Incantator. Urlete. Recital din partea publicului. Lacrimi in ochii interpretei. Multumiri chiar sincere si un „va iubesc” autentic. Aplauze innebunite si ropote de incantatii:

„Numai tu”, „Fata merge pe jos”, Avionul de aur”, „Au sud”, „Noi doi”, „De cand ai plecat” (la cererea disperata a publicului), „Dorm”, piese in franceza, piese de suflet in rusa si ataaaaaaaaaaaatea altele au fost pe buzele fanilor, in simtirea lor si in capatul degetelor unor maini ce-au adulmecat aerul fara oboseala timp de o ora si jumatate (per-total) cu un intermezzo de 15 (teoretice) minute, 25 (reale).

Cred ca nimeni nu le-a simtit trecand. M-am surprins privind ceasul la bis-ul artistei. Am realizat ca trecusera deja 3 ore aproape de cand „am dat” de Alexandrina si de Gambrinus…am zambit si i-am ascultat si ultimele acorduri, am aplaudat incrancenat, cu o stima si admiratie in priviri ce-as fi vrut sa scruteze aerul pana in in simturile ei, atunci cand  si-a luat gentuta si a facut o reverenta in fata noastra, „ses autres enfants”…

Text: Arina Neagu

Foto&video: Andreea Cristurean

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: