7 octombrie – 3 noiembrie: ,,De la primele scrieri la multimedia” O scurtă istorie a comunicării şi mai mult…



,,De la primele scrieri la multimedia”
O scurtă istorie a comunicării şi mai mult…

Prima expoziţie din România vizitată cu telefonul mobil!

Muzeul de Arta
|
7 octombrie – 3 noiembrie 2010

Organizată de Institutul Multimedia Româno-Elveţian, Deva şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva, expoziţia este o veritabilă reflecţie asupra a tot ceea ce a dezvoltat societatea comunicării de-a lungul veacurilor, în întreaga sa dimensiune şi diversitate istorică, expoziţia aduce în atenţie o multitudine de secţiuni tematice, a căror abordare evolutivă permite o înţelegere mai profundă a realităţii actuale: comunicarea privată, publică, religioasă, militară şi comercială; alfabetul, calculul automatic şi măsurarea timpului; comunicarea prin artă; comunicarea auditivă, ţinuta şi obiectele purtătoare de mesaj; multimedia (radio, televiziune, computer).

Piesele expuse, reunite într-un număr impresionant, aparţin unora dintre cele mai dintre cele mai reprezentative colecţii muzeale din Transilvania şi Banat: Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu, Muzeul Banatului Timişoara, Muzeul de Istorie Sighişoara şi Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca.

Multe din piesele expuse includ elemente cu caracter artistic ceea ce face expoziţia interesantă şi pentru publicul amator de artă.

Elementul novator al expoziţiei constă în faptul că ea va putea fi vizionată, în premieră pentru publicul din România, cu ajutorul telefonului mobil şi a tehnologiilor informatice elveţiene de ultimă generaţie.

Codul de bare 2D, aplicat exponatelor şi materialelor de suport ale evenimentului (panouri, afişe, flyere, postere stradale), oferă o interfaţă uşoară (telefonul mobil-internet) şi permite, aşadar, să se asigure o punte între lumea reală şi informaţiile provenite din site-urile WAP şi WEB. Astfel, vizitatorul expoziţiei îşi va putea folosi telefonul mobil pentru a afla mai multe informaţii despre fiecare exponat, vitrină sau tematică abordată în cadrul numeroaselor secţiuni propuse.

Curator: Dr. Laurent Chrzanovski, arheologDirectorul proiectului ,,De la primele scrieri la multimedia’’

Site-ul www.multimediahistory.org oferă tuturor celor interesaţi şi posibilitatea explorării virtuale a întregii expoziţii.

Evenimentul expoziţional se bucură de înaltul patronaj al Ambasadorului Elveţiei în România, Excelenţa Sa Livio Hürzeler, şi a domnului Kelemen Hunor, Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, desfăşurându-se sub egida Ministerului Afacerilor Externe al României şi a Institutului Cultural Român.

Instituţii partenere în realizarea proiectului expoziţional: Muzeul Naţional Brukenthal, Sibiu; Muzeul Banatului, Timişoara; Muzeul Naţional al Unirii, Alba-Iulia; Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti; Muzeul de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca; Muzeul de Istorie, Sighişoara; Universitatea de Artă şi Design, Cluj-Napoca; Universitatea de Ştiinţe Aplicate, Saint-Imier (Elveţia); Institutul de luptă împotriva criminalităţii economice, Neuchâtel (Elveţia); Centre of Mediterranean Studies, University of Warsaw; Institut of Oriental Philology, Jagiellonian University – Cracow; S.C. SIPS Design SRL, Deva; UP 1920; Haute École ARC ingéniérie.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: