11 – 29 noiembrie: [expozitie pictura] „Dincolo de materie” – artist DACIAN ANDONI, la Muzeul de Arta


Expoziţia de pictură „Dincolo de materie” – artist DACIAN ANDONI

Muzeul de Arta

11 – 29 noiembrie 2009

Vernisaj: 11 noiembrie 2009, ora 17,00

nov_DACIAN_ANDONI

Expoziţia „Dincolo de materie”, cuprinzând o selecţie reprezentativă din lucrarile artistului Dacian Andoni a fost deschisă în luna august a.c. la Galeriile de Artă „DANA” din Iaşi şi urmează a fi deschisă în cursul anului 2010 la Muzeul de Artă Timişoara.

Dacian Andoni a absolvit în anul 1993 Academia de Arte Vizuale „George Enescu”, Iaşi, (clasa prof. Adrian Podoleanu), Secţia Pictură, şi este membru al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Plastici. Din anul 1987 a participat cu lucrări la expoziţii colective şi de grup iar începând cu anul 1993, şi-a început şirul expoziţiilor personale deschise în mari oraşe ale ţării, dar şi la Paris, Budapesta, Lyon, lucrările sale fiind prezente în colecţii publice sau private din întreaga lume.

Ansamblul operei lui Dacian Andoni, elaborată atent şi meticulos, reflectă bogatele resurse lirice ale sensibilităţii umane, configurând un univers de o particulară rezonanţă spirituală, răsfirând în jur prospeţime, bucurie şi farmec.

Această expoziţie este dedicată cineastului Paul Barbăneagră.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: